DistracÅ£ia nu s-a născut azi ÅŸi nici măcar ieri, ea există întotdeauna, iar lipsa tehnologiei actuale îi împingea pe oameni la adevărata socializare. Petrecerile la palat, balurile boierilor erau principalele moduri în care se distrau românii altădată.
În BucureÅŸtiul de altădată una dintre cele mai importante distracÅ£ii existente erau balurile. Se Å£ineau la casele marilor boieri, fie chiar la Teatrul NaÅ£ional, invitaÅ£ii erau dintre burghezi sau chiar dintre personalităţile vremii. Baluri de sezon, baluri cu spectacol teatral, baluri cu muzică, baluri mascate, unele erau mai liberale, altele, de obicei clasic. Indiferent de anotimp sau de ocupaÅ£ie, bucureÅŸtenii iubeau viaÅ£a ÅŸi se distreau de cele mai multe ori până de dimineaţă.
„Balurile bucureÅŸtene erau împărÅ£ite după nivelurile de importanţă. De exemplu, după Postul PaÅŸtelui, primul bal se Å£inea în casa familiei ÅžuÅ£u, era primul bal al sezonului. Ei erau mai liberali spre deosebire de alte familii boiereÅŸti, acceptau ÅŸi persoane politice, artistice, nu neapărat de viţă nobilă. Nimic nu era întâmplător, se trimiteau invitaÅ£ii din timp. Ulterior a apărut acel Almanach de High Life, scos de cronicarul monden Claymoor, pe numele real MiÅŸu Văcărescu. Publicist la ziarul «L'Independance roumaine», Claymoor era cel care publica cronica acestor evenimente, descria vestimentaÅ£ia doamnelor, atmosfera de la bal, muzica. În acel almanah apărea o listă a păturii mondene, cu adresele lor, cu ziua în care primesc invitaÅ£i ÅŸi aÅŸa mai departe”, povesteÅŸte istoricul bucureÅŸtean Cezara Mucenic.
În prima jumătate a secolului XIX, familiile boiereÅŸti din IaÅŸi se întreceau în lux, ÅŸi petreceri costisitoare. O astfel de petrecere rămasă în istorie a fost cea în care celebrul pianist Franz Liszt s-a înclinat în faÅ£a românului Barbu Lăutarul. “EÅŸti un adevărat artist”, îi spunea Franz Liszt românului Barbu Lăutarul, după un concert susÅ£inut de pianist în casa boierului Alecu BalÅŸ. Toată lumea bună a IaÅŸului se adunase la acea petrecere găzduită de BalÅŸ, unul dintre cei mai bogaÅ£i boieri din zona Moldovei, proprietar peste suprafeÅ£e impresionante de pământ.
După ce audienÅ£a a fost încântată de acordurile la pian ale lui Franz Liszt, a urmat o scurtă reprezentaÅ£ie a lui Barbu Lăutarul, figură des întâlnită la petrecerile boiereÅŸti din IaÅŸi din sexolul XIX. Lăutarul a reprodus la lăută câteva dintre acordurile ÅŸi improvizaÅ£iilÅŸe executate de Liszt la pian. A făcut-o cu atâta măestrie, încât vedeta marele compozitor a rămas impresionat. La aceeaÅŸi petrecere, Franz Liszt a mai cunoscut ÅŸi alte figure importante ale IaÅŸului din acea perioada, cum ar fi Vasile Alecsandri, Costache Negri sau Gheorghe Asachi.
Cetatea FăgăraÅŸului a fost iniÅ£ial cetate de apărare. Abia la 1528 cînd a fost preluată de principele Åžtefan Mailat a devenit reÅŸedinţă boierească ÅŸi locul unde s-au Å£inut multe din celebrele baluri nobiliare. De la Åžtefan Mailat cetataea a ajuns la contele Bathory ÅŸi întreg neamul lui ÅŸi a fost extinsă. Ulterior, ajuns domn, Mihai Viteazu preia cetatea de la FăgăraÅŸ, uzând de un vechi drept al principilor transilvăneni. O donează Doamnei Stanca, soÅ£ia lui, pe care o instalează aici. Un an de zile Stanca locuieÅŸte în Cetate ca stăpână. AÅŸa a ajuns castelul de la FăgăraÅŸ locaÅ£ia cea mai căutată pentru Dietele ÅŸi balurile Transilvaniei. A fost perioada de glorie a edificiului.
„Când auzi ceardaÅŸ, chiar dacă eÅŸti pe moarte te ridici ÅŸi să dansezi“
Scriitoarea scoÅ£iană Jane Emily Gerard, cea care l-a inspirat pe Bram Stoker în scrierea celebrului roman „Dracula“, a publicat în 1888 lucrarea „Å¢ara de dincolo de pădure: fapte, cifre ÅŸi fantezii din Transilvania”. Pe lângă descrierea superstiÅ£iilor ÅŸi a obiceiurilor ardelene din acea vreme, cartea are un capitol dedicat Carnavalului de la Cluj. Scriitoarea povesteÅŸte despre patru zile de carnaval petrecute în Cluj la sfârÅŸitul secolul al XIX-lea. „Carnavalul de duminică a adunat întreaga înaltă societatea în saloanele comandantului militar, baronul Y (numele au fost anonimizate de autoare-nr), a cărui Oaspete am fost atunci. Au fost treizeci - treizeci ÅŸi ÅŸase de cupluri de dansatori ÅŸi primul lucru pe care l-ar remarca orice străin la intrarea în sala de bal a fost că nu am văzut nici o singură figură inexpresivă. Aproape toate fetele tinere tinere erau frumoase, unele dintre ele remarcabil de frumoase; FrumuseÅ£i întunecate cu o băgăţie de păr negru împletit, ochi expresivi, ten strălucitor, cu mâini mici ÅŸi cu picioare armonioase“, povesteÅŸte Jane Emily Gerard.
Cazinoul, primul „club“ al ConstanÅ£ei
Cel mai frumos loc de petrecere al ConstanÅ£ei a fost de la început Cazinoul. Localnicii contribuiseră la ridicarea edificiului pe care îl voiau un simbol al urbei, dar ÅŸi un centru al distracÅ£iei. Aici aveau loc principalele reuniuni ale notabilităţilor, dar ÅŸi ale orăşenilor de rând pentru care promenada la malul mării se termina inviariabil ascultând muzica militară. Fanfara cânta în fiecare seară despre desfătarea publicului, iar orchestra de pe terasa Cazinoului era acompaniată de valurile mării. „În fiecare seară, în sălile Kursaal-ului (n.r. prima denumire a Cazinoului) au loc baluri sau concerte la care publicul se distrează până la ore târzii din noapte“, notează ziarul L’Independence Roumaine la 14 august 1881 (citat de Doina Păuleanu în volumele sale dedicate istoriei oraÅŸului), în al doilea an de funcÅ£ionare a cazinoului.
Protipendada ConstanÅ£ei era un amestec de oficialităţi locale de diferite naÅ£ii, care îÅŸi primeau bucuroase oaspeÅ£ii din cancelariile Balcanilor, Occidentului sau Răsăritului. Reprezentantele sexului frumos îmbrăcau cu mândrie portul naÅ£ional, etalat în Dobrogea recuperată în urma Războiului de Independenţă. La baluri se dansa până în zori ÅŸi se conversa în mai multe limbi ale pământului.
